Date biografice: s-a născut în 17 februarie 1961, în localitatea Găești, județul Dâmbovița.
Studii:
- Liceului de Chimie din Găești, promoția 1979;
- Facultatea de Geologie – Geografie, Secția de Inginerie Geologică şi Geofizică, Universitatea Bucureşti, promoția 1986;
- Institutului Teologic de Grad Universitar din Sibiu, promoția 1991;
- Este doctor în Teologie din anul 1999.
Hirotonit preot de către Preasfințitul Irineu Bistrițeanul în data de 11 iulie 1992, pe seama Paraclisului Seminarului Teologic Ortodox din Cluj-Napoca. În data de 18 aprilie 1994 a fost transferat la Catedrala Arhiepiscopală din Cluj-Napoca. Aici a slujit până la data de 1 ianuarie 2000, când a fost transferat la Parohia „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Cluj-Napoca, Protopopiatul Cluj II. Între anii 1991-2001 a fost profesor la catedra de Dogmatică, Îndrumări misionare şi Patrologie la Seminarul Teologic Ortodox din Cluj-Napoca, iar între 15.03.1993 – 01.09.1995 a avut și funcția de director. Actualmente este profesor al Facultății de Teologie Ortodoxă „Episcop Dr. Vasile Coman” din Oradea, instituție în cadrul căreia a fost decan între anii 2004-2012.