Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a slujit duminică, 11 decembrie 2022, în biserica Parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din Cluj-Napoca, cu ocazia împlinirii a 90 de ani de la sfințirea bisericii.
Din soborul de slujitori au făcut parte: preotul Cristian Baciu, consilierul bisericesc al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, preotul Vasile Nemeș, inspector eparhial și parohul locului, preotul Alexandru Ciui, protopopul de Cluj II, preotul Florin Claudiu Daniel, preot slujitor la Parohia „Sf. Ier. Nicolae”, arhidiaconul Iustin Pop, secretarul de cabinet al Ierarhului, alături alți preoți invitați.
Cuvântul de învățătură al Preasfințitului Părinte Benedict Bistrițeanul, rostit după citirea pericopei evanghelice, a fost intitulat „Primiți-vă sufletește unii pe alții”.
Răspunsurile liturgice au fost date de corul parohiei, dirijat de doamna Vioara Temian.
La final slujbei, preotul paroh, părintele Valile Nemeș a multumit Preasfințitului Părinte Benedict pentru prezență și binecuvântare, și i-a daruit o icoană cu Sfântul Ierarh Nicolae.
Parohia ortodoxă Sfântul Nicolae este una dintre cele mai vechi parohii din municipiul Cluj-Napoca. Comunitatea ortodoxă din această zonă a municipiului a luat ființă în anul 1922 sub denumirea de Parohia Cluj III avându-se în vedere numărul mare al credincioșilor ortodocși care a crescut semnificativ după Marea Unire din anul 1918.
Biserica „Sfântul Nicolae, pentru Parohia Cluj III se va construi abia peste 10 ani, din cauza vicisitudinilor acelor vremuri şi a crizei economice, fapt consemnat în actul comemorativ cu ocazia construirii bisericii.
În patrimoniul parohiei există o serie de obiecte vechi de cult: chivot, sfinte vase, sfeşnice, candele inscripţionate cu numele donatorilor, acestea purtând anul sfinţirii bisericii. Din această perioadă datează şi tronul arhieresc, strănile laterale cu plăcuţe care cuprind numele donatorilor între care se numără personalităţi de seamă ale culturii clujene.
Comunitatea parohială este păstorită de preoții Vasile Nemeş și Florin Claudiu Daniel.
Foto: Ionuț Chifa