Hramul Centrului de Îngrijiri Paliative „Sfântul Nectarie” din Cluj-Napoca

nov. 9, 2020 | Actualitate

În ziua de prăznuire a Sfântului Ierarh Nectarie Taumaturgul de la Eghina, luni, 9 noiembrie 2020, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a slujit la paraclisul Centrului de Îngrijiri Paliative „Sfântul Nectarie” din Cluj-Napoca, cu prilejul hramului ocrotitorului spiritual al instituției medico-sociale, de la a cărui trecere la cele veșnice s-au împlinit 100 de ani.

De la ora 10:00, în paraclisul Centrului, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de clerici. La slujbă a asistat și Preasfințitul Părinte Vasile  Flueraș, ctitorul principal al așezământului.

Din sobor au făcut parte: protopopul de Cluj II, preotul Alexandru Constantin Ciui, duhovnicul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, ieromonahul Grigorie Foltiș, directorul Centrului de îngrijiri paliative, preotul dr. Bogdan Chiorean, secretarul de cabinet al ierarhului, diaconul Sergiu-Iustin Pop, precum și alți preoți invitați.

După citirea pericopei evanghelice, Episcopul-vicar Benedict a rostit un cuvânt de învățătură, în cadrul căruia le-a vorbit celor prezenți despre lecția de sfințenie a Sfântului Nectarie: „prietenia cu virtutea și răbdarea în fața nedreptăților”.

Ierarhul a îndemnat să reținem din viața sfântului faptul că trebuie să suportăm „calomniile, jignirile, răutățile și toate celelalte atitudini negative care vin din partea celor din afară[…]Cel care rabdă în fața necazurilor, mai ales provocate de ceilalți, primește har din belșug”, a subliniat Preasfinția Sa. 

În cadrul Sfintei Liturghii, ierarhul s-a rugat pentru cei bolnavi, pentru personalul medical și pentru toți cei aflați în slujba aproapelui, precum și pentru toți pacienții care au trecut la Domnul.

Răspunsurile liturgice au fost date de cvartetul coral mixt „Synavlia”, dirijat de Roxana Chicidea, studentă la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca.

La finalul slujbei, Preasfinția Sa a sfințit o copie a icoanei Maicii Domnului „Pantanassa” – izbăvitoarea de cancer. Icoana a fost adusă de la Mănăstirea Vatoped din Muntele Athos, acolo unde se află icoana originală.

Slujba a fost oficiată doar în prezența angajaților și a câțiva pacienți, cu respectarea îndrumărilor bisericești și a regulilor impuse de autorităţi în perioada stării de alertă, ca urmare a măsurilor de prevenție şi limitare a răspândirii coronavirusului.

Luni seara, 9 noiembrie, de la ora 18:00, în fața așezământului, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, înconjurat de un sobor restrâns de clerici, a oficiat slujba Parastasului pentru pacienții care au trecut la Domnul, în ultimul an, la centrul de îngrijiri paliative.

Scurt istoric

Centrul de Îngrijiri Paliative „Sfântul Nectarie” din Cluj-Napoca este un proiect medico-social al Arhiepiscopiei Vadului Feleacului şi Clujului, care a fost inițiat în anul 2009, de către Preasfințitul Vasile Someşanul, cu binecuvântarea vrednicului de pomenire Mitropolitul Bartolomeu Anania. Construcţia aşezământului a fost continuată şi finalizată în timpul arhipăstoririi Înaltpreasfințitului Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, sub coordonarea directă a Preasfințitului Vasile Someşanul, pe atunci Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Clujului. 

Centrul este un proiect unic în zona Transilvaniei şi a fost sfinţit și inaugurat în data de  9 noiembrie 2012, în ziua de prăznuire a Sfântului Nectarie, când paraclisul Centrului a primit și o părticică din moaștele sfântului ocrotitor.

Centrul de îngrijiri paliative acordă gratuit asistență medicală pentru bolnavii aflați în stadiul terminal, atât la sediu, în regim de spitalizare continuă, cât și ambulatoriu.

„La centrul de îngrijiri paliative, darurile pe care ni le trimite Sfântul Nectarie sunt nenumărate. El nu percepe taxe pentru îngrijirea pacienților. Cazare, masă, medicație, materiale tehnico-sanitare și 50 de ucenici angajați (doctori, asis­tenți medicali, farmaciști, infirmieri, personal administrativ) – toate sunt oferite din dragostea sfântului. Uneori, apare paradoxală funcționarea acestui centru și te-ntrebi dacă nu cumva ar trebui identificate resurse suplimentare de finanțare. O singură dată, asemenea lui Petru pe ­mare, am început să fac o situație cu venituri și cheltuieli. A ieșit dezastruos, dar măcar am înțeles că sfântul se ocupă de plata ­facturilor de a căror sumă nu dispunem până la scadență. Că tot el este cel care alină singurătatea bolnavilor care nu pot fi vizitați din rațiuni pandemice. Și că el e cel care, asemeni lui Ilie în Sarepta Sidonului, face s-ajungă făina, indiferent cât ar fi de puțină”, a spus preotul dr. Bogdan Chiorean, directorul unității medico-sociale.

Citește și Un spital al Bisericii, patronat de Sfântul Ierarh Nectarie 

Unitatea medicală dispune de 40 de paturi (20 de saloane a câte 2 paturi fiecare) în regim de spitalizare continuă, farmacie, un centru de zi, un paraclis şi o sală de conferinţe. Echipa este formată din 50 de persoane: medici, farmacist, asistenți medicali, infirmieri, asistenți sociali, psiholog, preot și personal administrativ. Lor li se alătură constant un număr de 25 de voluntari, de diverse profesii.

În anul 2018, tot în cadrul Centrului, a fost înființată și o Școală Postliceală Sanitară, ce poartă numele aceluiași sfânt ocrotitor.

Mai multe fotografii AICI 

Ultimele articole