Zi de sărbătoare, la Spitalul Județean Cluj

oct. 6, 2018 | Actualitate

Sâmbătă, 6 octombrie 2018, Capela Spitalului Clinic Județean de Urgență din Cluj-Napoca și-a serbat în avans ocrotitorul spiritual, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului.

Locașul de cult, situat pe strada Victor Babeș, este ocrotit de Sfântul Apostol și Evanghelist Luca, pomenit la data de 18 octombrie în Biserica Ortodoxă. Sărbătoarea a fost marcată printr-o liturghie arhierească, oficiată de la ora 9:00 de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, alături de consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol, arhid. Claudiu Grama, părintele protopop al Protopopiatului Cluj II, Alexandru Ciui și preotul de slujire caritativă al spitalulului, Ioan Cozma. La slujbă au luat parte: managerul spitalului, ec. dr. Petru Șușca, cadre medicale, dar și mulți bolnavi ce sunt internați în spital.

La final, Înaltpreasfințitul Andrei a rostit un cuvânt de învățătură și a felicitat conducerea spitalului, angajații și pe toți cei care se află în slujba aproapelui aflat în nevoie.

De asemenea, părintele Ioan Cozma a mulțumit ierahului pentru că îi cercetează în fiecare an cu ocazia hramului și tuturor celor prezenți. Spitalul Clinic Județean de Urgență din Cluj-Napoca a fost înființat în anul 1948 și este unul dintre cele mai mari spitale din România.

Capela închinată Sfântului Apostol Luca a fost amenajată odată cu ridicarea spitalului, însă a fost închisă în perioada regimului comunist și redeschisă după 1990.

Credit: Darius Echim

Ultimele articole