Sâmbătă, 19 octombrie 2019, după 35 de ani de la punerea pietrei de temelie, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a târnosit Biserica „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din cartierul clujean Între Lacuri, lăcaș de cult construit în perioada comunistă.
Slujba de sfințire a început la ora 8:30, iar de la ora 10:00, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
Din sobor au făcut parte: consilierul administrativ bisericesc al Arhiepiscopiei Clujului, preotul Cristian Baciu, consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol, arhidiaconul Claudiu Grama, protopopul de Cluj II, preotul Alexandru Constantin Ciui, parohul bisericii, preotul Vasile Istrate, preotul coslujitor Sergiu Vasile Bălaj, precum și alți preoți invitați.
După citirea pericopei evanghelice, Părintele Mitropolit Andrei a rostit un cuvânt de învățătură, vorbindu-le celor prezenți despre faptul că „Sfânta liturghie este criteriul credinței adevărate”.
Pentru întreaga activitate pastorală și administrativă desfășurată în parohia încredințată spre păstorire, Părintele Mitropolit Andrei l-a hirotesit iconom stavrofor pe parohul Vasile Istrate, cu dreptul de a purta crucea pectorală, iar pe preotul coslujitor Sergiu Vasile Bălaj l-a hirotesit iconom, cu dreptul de a purta brâul roșu. Preotul Ștefan Cosmuța a primit Ordinul „Sfinții Martiri Năsăudeni”, iar preotul Gheorghe Ghiț a primit Ordinul „Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin”, amandoi foști preoți slujitori ai bisericii. Ordinul „Mihai Vodă” pentru mireni l-au primit managerii Bob Dorin George și Nealcoș Ovidiu. De asemenea, membrii comitetului și consiliului parohial au primit distincții și diplome de aleasă cinstire, precum și alți binefăcători.
În încheiere, preotul paroh Vasile Istrate a mulțumit ierarhului, oficialităților, celor prezenți și tuturor celor ce au ajutat la edificarea lăcașului de cult.
Istoricul bisericii cu o bogată activitate cultural-misionară
Biserica „Sfântul Proroc Ilie”, situată pe strada Târnavelor, a fost construită între anii 1984-1990. Între anii 2005-2008 a fost împodobită cu pictură în tehnica frescă, realizată de pictorul bisericesc pr. Tuluc Damian din Mociu, asistat de colaboratorii săi. În ultimii ani lăcașul a trecut prin ample lucrări de renovare și înfrumusețare, atât la exterior, cât și la interior.
Biserica este una atipică, fiind construită după arhitectura blocurilor din zonă, fără turle sau cruci, pentru a nu deranja autoritățile vremii.
Născută pe ascuns, în anii comunismului, într-o clădire industrială, Parohia „Sfântul Proroc Ilie” găzduieşte la subsol Galeria „Horeb”, denumită după muntele în peştera căruia a vieţuit Sfântul Proroc Ilie, fiind primul spaţiu de artă contemporană din spaţiul ortodox, aflat sub cupola unei biserici. Înfiinţată în anul 2009, la initiativa părintelui paroh Vasile Istrate, absolvent al Universităţii de Artă şi Design din Cluj-Napoca, şi a antropologului şi muzeografului Florin Gherasim, Galeria „Horeb” a găzduit expoziţiile unor pictori români de renume. Părintele Istrate crede cu tărie că „biserica trebuie să îşi redescopere şi rolul ei cultural, fiindcă arta tot în biserică s-a născut”, astfel Galeria găzduieşte săptămânal activităţi şi întâlniri cu copiii şi tinerii din parohie.
Misiune în rândul persoanelor cu deficiențe de auz și vorbire
De asemenea, tot la subsolul bisericii, functioneaza Parohia misionară „Sfinții Mărturisitori Ardeleni”, păstorită de preotul Adrian Petrescu, care oficiază duminical și în sărbători Sfânta Liturghie pentru credincioşii cu deficienţe de auz şi vorbire, care provin din toate zonele oraşului. Astfel, în cadrul bisericii se oficiază mereu două Sfinte Liturghii.
Mai multe fotografii AICI