În Duminica întâi după Rusalii (a Tuturor Sfinților), 14 iunie 2020, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din cartierul Cordoș, municipiul Cluj-Napoca.
Cu acest prilej, chiriarhul a resfințit Biserica „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”, care, în ultimii trei ani, a trecut prin ample lucrări de renovare și înfrumusețare. Apoi, a binecuvântat noul altar de vară, construit în curtea lăcașului de cult, și a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor restrâns de preoți și diaconi.
Din sobor au făcut parte: consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol, arhidiaconul Claudiu Grama, protopopul de Cluj II, preotul Alexandru Constantin Ciui, directorul Seminarului Teologic Ortodox din Cluj-Napoca, pr lect. dr. Liviu Vidican-Manci, duhovnicul Mănăstirii Dobric, protosinghelul Siluan Farcaș, preotul paroh Viorel Sima, precum și alți preoți invitați.
După citirea pericopei evanghelice, Mitropolitul Andrei le-a adresat celor prezenți un cuvânt de învățătură, intitulat „Imitarea sfinților”.
„Sfinții sunt modelele noastre pentru a duce o viață creștinească. Să îi imităm pe sfinți, pentru că ei L-au imitat pe Domnul Hristos”, a spus Înaltpreasfinția Sa.
În cadrul slujbei, ierarhul a hirotonit întru preot pe diaconul prof. dr. Alexandru Nelu Hales, cadru didactic la Seminarul Teologic Ortodox din Cluj-Napoca, pe seama Parohiei „Sfântul Ioan Botezătorul” din cartierul clujean Mărăști. De asemenea, s-a rugat pentru încetarea noii pandemii, pentru cei bolnavi, pentru personalul medical și pentru toți cei aflați în slujba aproapelui.
Răspunsurile liturgice au fost date de un grup de studenți de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca.
Sfânta Liturghie a fost oficiată în prezența a sute de credincioși, cu respectarea îndrumărilor bisericești și a regulilor impuse de autorităţi în perioada stării de alertă, ca urmare a măsurilor de prevenție şi limitare a răspândirii coronavirusului.
Pentru întreaga activitate desfășurată în parohie, Părintele Arhiepiscop și Mitropolit Andrei l-a hirotesit iconom stavrofor pe parohul Viorel Sima, cu dreptul de a purta crucea pectorală. Prim-epitropul parohiei, Marin Mihali, a primit Ordinul „Sfinții Martiri Năsăudeni”. De asemenea, membrii comitetului și consiliului parohial au primit diplome de aleasă cinstire, precum și alți binefăcători.
Biserica „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”, situată în cartierul clujean Cordoș, pe Calea Baciului, nr. 20, a fost construită între anii 1924-1926 și reconstruită între anii 1981-1984.
Mai multe fotografii AICI