Un grup de tineri ai Parohiei ,,Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” din cartierul clujean Dâmbul Rotund, însoțiți de preotul Alexandru Ciui, au realizat un pelerinaj de două zile la mănăstirile din județul Bistrița-Năsăud. Cei 19 de tineri, liceeni și studenți, fac parte din drupul parohial de tineret și se întâlnesc săptămânal în biserica parohiei de pe strada Corneliu Coposu, unde participă la diverse activități catehetice, ateliere de creație, activități sportive și recreative.
Tinerii au început pelerinajul cu vizitarea Mănăstirii Nicula, unde au participat la slujba Vecerniei și s-au închinat icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului. Apoi, în cadrul unui dialog, ghidul mănăstirii le-a expus tinerilor istoria așezământului și a icoanei făcătoare de minuni. Drumul a continuat apoi spre mănăstirile de la Dobric, Salva și Parva, locuri în care tinerii s-au rugat și au primit informații despre mănăstiri și îndemnuri folositoare de la părinții și măicuțele așezămintelor amintite.
Ineditul călătoriei l-a reprezentat vizitarea Centrului de Tineret ,,Preot Profesor Ioan Bunea” de la Sângeorz-Băi. Responsabilul activităților din cadrul Centrului de Tineret, părintele Paul Găvriloae le-a explicat tinerilor clujeni cam cum se desfășoară o tabără și care sunt facilitățile pe care le oferă tinerilor un astfel de centru. Nu au lipsit rugăciunea, cântecele, discuțiile și jocul. Astfel, aceștia au pregustat puțin din bucuriile pe care le trăiesc participanții în taberele care se organizează aici. După trăirea unei astfel de experiențe tinerii grupului și-au manifestat dorința de a reveni în acest loc fie ca participanți sau ca voluntari în cadrul taberelor care vor avea loc la centru.
„Pelerinajul tinerilor clujeni încununează o serie de activități desfășurate la parohie și totodată încurajează participarea acestora în continuare la activitățile dedicate lor din cadrul parohiei. Pe lângă frumoasele experiențe trăite, vizitarea acestor locuri binecuvântate a fost un bun prilej pentru tinerii studenți și elevi de liceu de a cere ajutor de la Dumnezeu pentru a trece cu bine examenele pe care le vor avea de susținut în perioada următoare”, a declarat pentru radio Renașterea pr. Alexandru Ciui.