Biserica Studenților din Campusul universitar Hașdeu, sfințită de ierarhii Arhiepiscopiei Clujului

iun. 12, 2021 | Actualitate

Sâmbătă, 12 iunie 2021, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, și Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-au aflat în mijlocul studenților din Campusul universitar Hașdeu, Cluj-Napoca, cu prilejul sfințirii Bisericii Studenților din incinta complexului.

De la ora 8:30, cei doi ierarhi clujeni au săvârșit slujba de târnosire a bisericii de lemn, cu hramurile „Sfântul Ioan Evanghelistul” și „Sfântul Ierarh Nicolae”, după 18 ani de la punerea pietrei de temelie.

La finalul slujbei, Părintele Arhiepiscop și Mitropolit Andrei a felicitat comunitatea studențească pentru strădania de a ridica această ctitorie pentru veșnicie. Citându-l pe poetul Tudor Arghezi, ierarhul a sintetizat în patru versuri tot ceea ce s-a întâmplat: „Altarul ca să fie, Şi pietrele să ţie, Cer inima şi viaţa, zidite-n temelie”.

În continuare, de la ora 10:00, pe un podium special amenajat în fața lăcașului de cult, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei și Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, alături de un sobor de preoți și diaconi, au oficiat Sfânta Liturghie. La slujbă a participat și Preasfințitul Părinte Vasile Flueraș, Episcop emerit al Clujului, cel care a pus piatra de temelie și a săvârșit prima slujbă în biserica din campus.

Din sobor au făcut parte: consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol – arhidiaconul Claudiu Grama, protopopul de Cluj II – preotul Alexandru Constantin Ciui, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca – arhim. prof. Teofil Tia, directorul Școlii Doctorale „Isidor Todoran” – pr. prof. Vasile Stanciu, pr. prof. Ioan Chirilă – cadru universitar al Facultății de Teologie, directorul Editurii Renașterea – preotul Cătălin Pălimaru, secretarul de cabinet al Episcopului-vicar – arhidiaconul Sergiu Iustin Pop, preotul misionar al Bisericii Studenților – pr. Ciprian Negreanu, alături de alți preoți invitați.

După citirea pericopei evanghelice, Episcopul-vicar Benedict Bistrițeanul a rostit un cuvânt de învățătură, în care a vorbit despre Biserică, explicând că ne aflăm în perioada de aşteptare a Duhului Sfânt şi a arătării Bisericii în toată slava Sa.


Răspunsurile liturgice au fost date de Corul „Sfântul Lavrentie al Cernigovului” al Bisericii Studenților, dirijat de Doina Costin.

La finalul slujbei, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei le-a adresat celor prezenți un gând duhovnicesc și i-a felicitat pe toți cei care s-au implicat în edificarea bisericii. Totodată, i-a îndemnat pe tineri să fie misionari râvnitori.

În semn de apreciere și respect, pentru meritele deosebite în promovarea valorilor creştine, din partea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a oferit Asociației Studenților Creștini Ortodocși, Filiala Cluj-Napoca, Diploma omagială cu medalie a anului 2020, „Anul omagial al pastorației părinților și copiilor”.

Pentru întreaga activitate administrativă și pastorală desfășurată în cei 20 de ani de slujire preoțească în mijlocul studenților din campusul Hașdeu, ca recunoaștere a eforturilor de a construi lăcașul de cult și de a închega comunitatea formată din studenți veniți din toată țara să studieze la Cluj, Părintele Mitropolit Andrei l-a ridicat la rangul de iconom stavrofor, cu dreptul de a purta crucea pectorală, pe părintele Ciprian Negreanu. Părintelui Mihai Meseșan (Lugano, Elveția) i-a acordat Ordinul „Episcop Nicolae Ivan” pentru clerici, iar arhimadritul Gabriel Bunge (Lugano, Elveția) a primit Ordinul „Mihai Vodă” pentru clerici.

De asemenea, prof. univ. dr. Andrei Marga, rector al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, în perioada 1993-2004 și 2008-2012, a fost distins cu Ordinul „Mihai Vodă” pentru mireni, iar preoteasa Corina Negreanu a primit Ordinul „Sfinții Martiri și Mărturisitori Năsăudeni”. Diplome de aleasă cinstire au primit toți ostenitorii și binefăcătorii din cadrul Bisericii Studenților.

Slujba a fost oficiată cu respectarea măsurilor igienico-sanitare prevăzute în reglementările aflate în vigoare, în prezența a numeroși studenți, cadre universitare și credincioși clujeni, precum și a autorităților locale și județene, în frunte cu prefectul județului Cluj, Tasnádi István Szilárd.

Tot în această zi, la finalul slujbei, Ceata „Sfântul Ioan Valahul”, din cadrul Bisericii Studenţilor, a pus în scenă un vechi obicei românesc de împletire a cununii de Rusalii. Ceata „Sfântul Ioan Valahul” este cel mai numeros grup, având o prezenţă constantă în cadrul spectacolelor organizate la Biserica Studenţilor. Membrii grupului îmbrăcă straie de sărbătoare ale ţăranilor români.

Scurt istoric

Biserica Studenților, cu hramurile „Sfântul Ioan Evanghelistul” și „Sfântul Ierarh Nicolae”, este situată în Campusul universitar Hașdeu, din Cluj-Napoca, fiind păstorită de preotul misionar Ciprian Negreanu, care este și duhovnicul ASCOR Cluj-Napoca. De asemenea, în cadrul bisericii își desfășoară activitatea ASCOR Cluj-Napoca și Asociația ,,Prietenii Bisericii Studenților din Campusul Hasdeu”.

Construirea unei biserici pentru studenții din campus a fost o dorinţă a vrednicului de pomenire Mitropolitul Bartolomeu. Piatra de temelie a lăcașului de rugăciune a fost pusă la data de  25 octombrie 2003, de Preasfințitul Părinte Vasile Flueraș, pe atunci Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Clujului, iar construcția efectivă a început în primăvara anului 2004, după un proiect realizat de arhitectul Dorel Cordoș. În data de 30 ianuarie 2005, la demisolul bisericii, același ierarh a oficiat prima Sfântă Liturghie, iar la data de 13 decembrie 2008, tot Preasfinția Sa a binecuvântat lucrările și a săvârșit prima slujbă în interiorul noii biserici.

Biserica este constuită din lemn, în stil maramureșean, în formă de cruce. Catapeteasma a fost împodobită cu pictură realizată de pictorul diac. Nicolae Bălan, iar pereții sunt străjuiți de icoane (pictate de preoteasa Corina Negreanu) în fața cărora ard neîncetat candele.

Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Ultimele articole