Duminică, 17 martie 2019, la parohia „Nașterea Domnului” din Cluj-Napoca, unde preot paroh este părintele Nicolae Buda, a continuat proiectul caritabil pentru ajutorarea Așezământului de copii „Sfântul Onufrie”de la Mănăstirea Florești. Totodată, credincioșii au primit sfaturi duhovnicești de la părintele Prof. Univ. Dr. Stelian Tofană, cadu didactic la Facultatea de Teologie ortodoxă din Cluj-Napoca.
Tinerii parohiei „Nașterea Domnului” din Cluj-Napoca au vernisat astăzi, 17 martie 2019, expoziția de mărțișoare cu vânzare, realizate manual la Cercul de Pictură, împreună cu coordonatoarele acestuia: Georgeta Plăcintar, Sorina Haranguș, Gabriela și Mihaela Greble, Doina Mureșan. Mărțișoarele sunt confecționate din ceramică, materiale textile, flori și frunze uscate, păpușele din ață, neopren, mărgele, fluturi și scoici. Expoziția va fi deschisă până în 1 martie, iar o parte din banii obținuți din vânzarea mărțișoarelor vor fi dăruiți Așezământului pentru copii „Sfântul Onufrie”. „Prin astfel de proiecte caritabile, copiii învăţă să dăruiască din munca lor celor lipsiţi de un cămin”, spun reprezentantii parohiei „Nașterea Domnului”.
Tot în această zi, la Sfânta Liturghie, a fost invitat părintele Prof. Univ. Dr. Stelian Tofană, cadru didactic la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca. Invitatul a slujit împreună cu preoții parohiei și a adresat un cuvânt de învățătură, îndemnându-i pe credinicioși să ia exemplul vameșului și, cu smerenie, să rostească rugăciuni de mulțumire, care sunt mai bine primite decât cele de slavă sau de cerere. Totodată, le-a spus să păstreze rugăciunea în inimă, în minte și pe buze, ca ,,medicamentul cel mai eficient”, care aduce pace și liniște, vindecând toate rănile trupești si sufletești.
În fiecare duminică din luna februarie, la parohia „Nașterea Domnului” din Cluj-Napoca, au fost invitați să liturghisească și să țină un cuvânt de învățătură mai mulți preoți, precum: pr. Iuliu Câmpean, pr. Claudiu Precup și părintele Prof. Univ. Dr. Stelian Tofană. Seria acestor invitați va fi încheiată duminică, 24 februarie, când va fi prezent părintele Alexandru Ciui, protopop de Cluj II.