În Săptămâna Sfintelor Pătimiri, luni, 10 aprilie 2023, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a oficiat Denia din Sfânta și Marea Marți, înconjurat de un sobor de clerici, la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din cartierul Mănăștur al municipiului Cluj-Napoca.
Denia – slujbă specifică Postului Mare – este utrenia care se săvârşește în seara zilei precedente. Astfel, Denia din Sfânta și Marea Marți se oficiază luni seara, fiind utrenia zilei de marți.
Din soborul slujitor au făcut parte: consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol – arhidiaconul Claudiu Grama, protopopul de Cluj II – preotul Alexandru Constantin Ciui, preotul paroh Dan Hognogi, care este și protoiereul Protopopiatului Cluj I și pr. prof. dr. Dorin Ielciu, slujitor în cadrul parohiei.
La finalul deniei, Părintele Mitropolit Andrei a rostit un cuvânt de învățătură despre semnificația Deniei din Sfânta și Marea Marți, în cadrul căreia e pomenită pilda celor zece fecioare.
Apoi, părintele protopop Dan Hognogi a mulțumit ierarhului pentru binecuvântarea oferită comunității parohiale la începutul Săptămânii Patimilor. Totodată, în semn de prețuire și respect, Înaltpreasfinției Sale i-a oferit o icoană cu Maica Domnului, iar mai mulți copii care fac parte din grupul de copii „Sfântul Cuvios David din Evvia” al parohiei i-au dăruit flori.
De asemenea, la finalul deniei, interpretele de muzică populară Daria Mureșan și Eugenia Corpodean Ciceu au interpretat câteva pricesne specifice perioadei prepascale.
La slujbă au participat numeroși credincioși, reprezentanți ai mediului academic și oameni de cultură.
Marți seara, 11 aprilie, ierarhul va oficia Denia din Sfânta și Marea Miercuri în Parohia Bunești (Protopopiatul Gherla), iar miercuri seara, 12 aprilie, va săvârși Denia din Sfânta și Marea Joi în Parohia Viișoara (Protopopiatul Turda).
Scurt istoric
Biserica „Adormirea Maicii Domnului”, situată pe strada Govora, nr. 19, în cartierul clujean Mănăștur, a fost construită între anii 1950-1961, prin contribuția financiară a mănăşturenilor, în timpul păstoririi preotului Emil Mureşan, unul dintre cei 38 preoţi greco-catolici semnatari ai actului de revenire la Biserica Ortodoxă din octombrie 1948. Lăcașul de cult a fost sfinţit la data de 1 octombrie 1961, de către Arhiepiscopul Teofil Herineanu, vrednic de amintire.
În anul 2012 a fost inițiat un amplu program de reaşezare arhitectonică şi renovare capitală a bisericii și în special a picturii în tehnica frescă, realizată sub coordonarea părintelui arhidiacon dr. Nicolae Bălan. De asemenea, au fost înnoite icoanele de pe catapeteasmă, fiind pictate de George Romilă din Piatra Neamț, iar în pridvor a fost realizată în tehnica mozaic scena „Adormirii Maicii Domnului” de către Anca Mihăilă.
Au fost executate lucrări de retencuire, izolare termică, refațadizare, au fost înlocuite uşile exterioare ale bisericii cu uşi din stejar sculptat pe ambele feţe, s-au schimbat toate geamurile și ușile, dar și mobilierul bisericesc. Cele trei clopote au fost reaşezate pe structuri metalice şi acţionate electric. Totodată, biserica a fost placată în interior cu piatră naturală de Viștea, iar în exterior cu granit; acoperișul a fost înlocuit cu tablă plană de cupru. Au fost reamenajate curtea interioară, aleile pietonale și curtea Monumentului Eroilor și s-a îmbrăcat în piatră de Vrața masa Sfântului Altar. Toate aceste lucrări și multe altele au avut loc sub oblăduirea părintelui paroh dr. Dan Hognogi, care este și protoiereul Protopopiatului Cluj I, sprijinit în slujire de pr. prof. dr. Dorin Ielciu și pr. Vasile Roman.
Astfel, la data de 26 septembrie 2021, biserica parohială a fost resfințită de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului, împreună cu Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul Europei de Nord, și cu Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului.
În cadrul parohiei se desfășoară numeroase activități catehetice, culturale și socio-educative cu și pentru tineri și copii. Astfel, în cadrul comunității parohiale își desfășoară activitatea grupul de copii „Sfântul Cuvios David din Evvia” și Asociația de tineri „Govora”.
În prezent, comunitatea parohială este păstorită de preotul Dan Hognogi, care este și protoiereul Protopopiatului Cluj I, sprijinit în slujire de pr. prof. dr. Dorin Ielciu, pr. Vasile Roman și pr. pensionar Dorin Șova.
Mai multe fotografii AICI
Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului