Un șir de evenimente duhovnicești au avut loc în parohia „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din cartierul clujean Dâmbul Rotund, prilejuite de sărbătorirea hramului locașului de cult.
Marți, 7 noiembrie 2017, în ajunul sărbătorii, a fost săvârșită slujba Vecerniei cu Litie. În ziua hramului, Sfânta Liturghie a fost oficiată în sobor de preoți, avându-l în frunte pe pr. Iustin Tira, vicarul eparhial al Arhiepiscopiei Clujului. În cuvântul de învățătură, părintele vicar a evidențiat rolul sfinților îngeri în istoria mântuirii și temeiul cinstirii lor. Din soborul de preoți au făcut parte și fii ai parohiei din Dâmbul Rotund. În continuare, preoții și credincioșii, s-au rugat pentru slujitorii, ctitorii si enoriașii trecuți la cele veșnice. Dintre aceștia îl amintim pe pr. Gavril Relea, mărturisitor al credinței în perioada comunistă, de persoana căruia se leagă ridicarea locașului de rugăciune.
În contextul sărbătoririi hramului, duminică, 12 noiembrie 2017, după Sfânta Liturghie, a avut loc un concert coral susținut de grupul „Sfântul Apostol Andrei”, dirijat de părintele Decebal Gorea. La final, părintele paroh Alexandru Ciui a mulțumit tuturor celor prezenți la acest moment de mare importanță duhovnicească, preoți și credincioși deopotrivă, precum și celor care s-au implicat în buna desfășurare a evenimentelor.