Hram la Parohia „Sfântul Antonie cel Mare” din Cluj-Napoca

ian. 16, 2019 | Actualitate

Ca în fiecare an, Parohia Sfântul Antonie cel Mare din Cluj-Napoca, şi-a sărbătorit ocrotitorul prăznuit pe 17 ianuarie.          Programul a debutat miercuri 16 ianuarie 2019, seara, de la ora 18.00 cu oficierea slujbei Vecerniei Mari cu Litie, urmată de slujba parastasului, în sobor de preoţi şi diaconi. Soborul a fost condus de Preacuviosul Părinte Arhimandrit Dumitru Cobzaru, exarhul Mănăstirilor din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului şi slujitor la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca.          În cuvântul de învățătură, Părintele exarh a vorbit despre „molipsirea” de viețuirea Sfântului Antonie în perioada în care acesta a trăit și de împuținarea vocațiilor monahale în perioada actuală. La finalul slujbei, părintele paroh Nicolae-Dragoș Kerekes, a mulțumit invitaților pentru participare și  l-a rugat pe Sfântul Antonie să fie mijlocitor și ajutător în a pune început bun adevăratei nevoințe, apoi toți cei prezenți s-au bucurat de o agapă frățească.

          Sărbătoarea parohiei „Sfântul Antonie cel Mare” a continuat duminică, 20 ianuarie 2019, prin oficierea Sfintei Liturghii în sobor de preoţi și diaconi cu începere de la ora 10.00. Soborul a fost condus de Preacuviosul Părinte Arhimandrit Dr. Benedict Vesa, secretarul eparhial al Arhiepiscopiei Clujului și Lector Universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca.
În cuvântul de învățătură, Părintele secretar a vorbit despre importanța mulțumirii noastre față de binefăcătorii noștri începând cu cel mai mare binefăcător al nostru: Dumnezeu.
          La sfârșitul slujbei părintele paroh a mulțumit invitaților pentu participare și toți cei prezenți s-au bucurat de o agapă frățească.          Parohia „Sfântul Cuvios Antonie cel Mare” a fost înființată în anul 2014, la cererea creștinilor ortodocși de pe strada Soporului, din Cluj-Napoca. Până în anul 2015 programul liturgic al parohiei s-a desfășurat în cadrul Muzeului etnografic „Poarta de su’ Feleac”, situat pe strada Soporului. Din anul 2015, slujbele se oficiază într-o biserică de lemn adusă din Parohia Valea Fânațelor (Cluj-Napoca), iar pe viitor se are în vedere construirea unei biserici definitive pentru comunitatea parohială din cartierul Sopor și a unui centru rezidențial pentru vârstnici.

Ultimele articole