Parohia clujeană „Sfântul Iustin Martirul și Filosoful” și-a sărbătorit hramul în ziua de pomenire a sfântului ocrotitor, marți, 1 iunie 2021, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului.
Cu această ocazie, de la ora 10:00, Părintele Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, înconjurat de un sobor de clerici, a săvârșit Sfânta Liturghie în capela de la demisolul imobilului de pe strada Zăvoiului, nr. 5, amenajată provizoriu pentru slujire până când se va construi biserica parohială.
Din sobor au făcut parte vicarul administrativ al Arhiepiscopiei Clujului, preotul Iustin Tira, consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol, arhidiaconul Claudiu Grama, protopopul de Cluj II, preotul Alexandru Constantin Ciui, protopopul de Cluj I, preotul Dan Hognogi, inspectorul de Religie al județului Cluj, preotul prof. Marian Sidon, preotul paroh Sorin-Neculai Marciuc, precum și alți preoți invitați.
După citirea pericopei evanghelice, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a rostit un cuvânt de învățătură, în cadrul căruia a îndemnat ca și noi, „după modelul Sfântului Iustin Martirul și Filosoful, să fim mărturisitori, prin viața noastră, pentru Domnul nostru Iisus Hristos”.
De asemenea, cu prilejul Zilei Internaționale a Copilului, ierarhul i-a felicitat pe toti copiii prezenți și le-a dăruit cărți duhovnicești și dulciuri.
Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul coral „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, al Parohiei Ortodoxe din cartierul Gruia, dirijat de Nicoleta Ganea.
La final, părintele paroh Sorin Marciuc a mulțumit Înaltpreasfinției Sale pentru purtarea de grijă și pentru prezența la hram.
Tot astăzi, de la ora 17:00, în grădina parohială a avut loc un eveniment de socializare, joacă și informare pentru părinți și copii, intitulat „De 1 iunie, fii vesel și informat!”, organizat în colaborare cu ȘtiriMed.
Scurt istoric
Parohia „Sfântul Iustin Martirul și Filosoful” a fost înființată în anul 2017, pentru creștinii din noile cartierele clujene Becaș și Borhanci, fiind păstorită de preotul Sorin-Neculai Marciuc. Este singura din Arhiepiscopia Clujului închinată marelui apologet din secolul al II-lea, care, cu prețul vieții, a apărat creștinismul în fața autorităților romane.
În prezent, slujbele se oficiază într-o capelă amenajată provizoriu, la demisolul imobilului de pe strada Zăvoiului, nr. 5, până la construirea bisericii parohiale. Tot aici se păstrează și un fragment din moaștele sfântului ocrotitor.
Lăcașul de cult va fi construit pe strada Antonio Gaudi, nr. 56, piatra de temelie fiind pusă în anul 2017, de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei.
Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului