Oamenii cu o viață duhovnicească deosebită au în preocuparea lor și efectuarea unor pelerinaje la locurile sfinte. Cel mai important pelerinaj se face la biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, apoi pelerinajele de la Muntele Athos și din alte locuri unde Bunul Dumnezeu a lucrat și lucrează în chip minunat. Putem încadra pelerinajele în dorința credinciosului de a-L căuta și de a-L afla pe Dumnezeu.
Sfântul Apostol Pavel, plecând de la faptul că suntem trecători, ne spune: „Căci nu avem aici cetate stătătoare, ci o căutăm pe aceea ce va să fie” (Evrei 13, 14). De fapt, citim în Sfânta Scriptură că și Domnul Hristos, pe când era copil, mergea cu părinții de Paști în pelerinaj la Ierusalim: „Și părinții Lui, în fiecare an se duceau de sărbătoarea Paștilor la Ierusalim. Iar când a fost El de doisprezece ani, s-au suit la Ierusalim, după obiceiul sărbătorii” (Luca 2, 41-42).
Sunt și alte locuri celebre pentru pelerinaj. Apusenii doresc să ajungă la Lourdes sau la Santiago de Compostela și-n alte locații. În spațiul ortodox, Lavra Peșterilor de la Kiev și multe mănăstiri cu moaște sau cu icoane făcătoare de minuni sunt în atenția credincioșilor.
În România, printre multe altele, trei locuri de pelerinaj sunt vestite: Iași, Nicula și București. Aici se adună mii de pelerini. La Iași, moaștele Cuvioasei Maicii noastre Parascheva revarsă binecuvântare de la Dumnezeu și noian de tămăduiri peste cei ce i se adresează cu credință. Aduse în capitala Moldovei de către domnitorul Vasile Lupu, așezate în biserica Sfinții Trei Ierarhi, mai apoi strămutate în Catedrala Mitropolitană. Pe data de 14 octombrie, când e sărbătoarea Sfintei Parascheva, pelerini din toată țara și din străinătate pot fi întâlniți la Iași.
Pe 15 august, mulțimile de credincioși, „și cu trenul și pe jos”, vin la Mănăstirea Nicula unde este icoana făcătoarei de minuni a Maicii Domnului. În vremurile grele, în anul 1699, icoana zugrăvită de părintele Luca din Iclod, a lăcrimat. Poporul credincios de atunci și până astăzi o venerează și-i încredințează rugăciunile lui. Zecile de mii de pelerini ce vin de Sfântă Mărie Mare la hram, pleacă cu sufletul mângâiat. În cântările lor simple, dar pline de afecțiune, când pleacă îi spun: „Maică tu ne-ai ajutat,/ De-am făcut ce ni s-a dat / Ne-am ușurat sufletul, / Ne-am îndreptat umbletul, / Încărcați de-a ta iubire, / Plecăm de la Mănăstire, / În suflet ducem credință, / Dragoste și pocăință”.
Iar pe 27 octombrie îl sărbătorim pe Sfântul Dimitrie cel nou, ocrotitorul Bucureștilor. Nu se poate ca mulțimile ce urcă pe Dealul Patriarhiei să nu-ți umple sufletul de râvnă sfântă și de hotărârea de a fi mai buni. Iar Sfântul este un exemplu puternic care te scoate din rătăcirea cea de toate zilele, el fiind înnoitor de suflete și vremuri. Sfântul Dimitrie îți trezește conștiința la o viață nouă, la o viață diferită de viața noastră obișnuită, el ne deschide o cale de ascensiune la o altă viață. Sfințenia nu se cucerește printr-o trăire păcătoasă, lipsită de disciplină, nefirească, ci, dimpotrivă, ea presupune stăruință sfântă pe a binelui cărare.
Lucrul acesta îl învățăm noi din pelerinaje. Dicționarul explicativ al limbii române ne spune că pelerinajul este o călătorie pe care credincioșii o fac într-un loc sfânt. Istoria Bisericii cunoaște pelerini celebri. De exemplu, Egeria din veacul al IV-lea vine din vestul Europei și vizitează Țara Sfântă, Muntele Sinai, Constantinopolul și alte locuri sfinte. În însemnările ei aflăm cum se desfășoară cultul bisericesc la Ierusalim.
Sau o carte celebră din veacul al XIX-lea, intitulată „Spovedania unui pelerin rus”, a cunoscut o mare circulație făcându-ne cunoștință cu niște pelerini de vocație. De la ei învățăm multe lucruri duhovnicești. Oricum, acești pelerini ne ajută să înțelegem faptul că toți suntem pelerini pe pământ.
Traian Dorz, referitor la faptul că suntem călători pe pământ, scrie o poezie: „Un lung tren ne pare viața”. Urcăm în tren, socializăm unii cu alții, și nu realizăm că în fiecare gară coboară câte cineva. Cum se termină poezia? „Vine-odată însă vremea, / Să ne coborâm și noi, / Ce n-am da atunci, o clipă / Să ne-ntoarcem înapoi? / Dar, pe când privim în urmă, / Plângem timpul ce-a trecut, / Sună gara veșniciei, / Am trăit, dar n-am știut!”.
Suntem pelerini, facem pelerinaje și tare ar fi bine dacă l-am asculta pe Sfântul Apostol Pavel: „Deci luați seama cu grijă cum umblați, nu ca niște neînțelepți, ci ca cei înțelepți, răscumpărând vremea, căci zilele rele sunt” (Efeseni 5, 15-16).
†ANDREI
Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului
şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului
