Preoții din Protopopiatul Cluj II, din cadrul Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, care include parohiile din cuprinsul municipiului Cluj-Napoca, s-au întrunit marți, 12 decembrie 2017, în ședință lunară de lucru. Întâlnirea a avut loc la Centrul Eparhial al Arhiepiscopiei și, potrivit tradiţiei, a fost precedată de o slujbă Te-Deum, ce a avut loc în capela Seminarului Teologic Ortodox. În cadrul slujbei a fost rostită și o ectenie de pomenire pentru regele Mihai I al României, trecut la cele veșnice.
Apoi, în sala „Episcop Nicolae Ivan”, părintele protopop Alexandru Ciui, împreună cu preoții, a dezbătut problemele pastoral-misionare cu care aceștia se confruntă în parohii. Invitat special al întrunirii a fost părintele Cristian Baciu, consilierul administrativ – bisericesc al Arhiepiscopiei, care i-a informat pe clerici despre faptul că în luna ianuarie se vor alege noile consilii şi comitete în cadrul fiecărei parohii.
Deoarece anul 2018 a fost declarat în Patriarhia Română „Anul omagial al unităţii de credinţă şi de neam” şi „Anul comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918”, în Patriarhia Română se va desfășura Concursul Naţional Cultural – Artistic „Unirea: libertate şi unitate”. În acest scop, a părintele protopop Alexandru Ciui i-a îndemnat pe preoți să intensifice în parohiile pe care le păstoresc activitătile în care sunt implicați tinerii.
Ședințele la nivel de protopopiat se desfășoară lunar, ocazie cu care sunt abordate teme pastorale, administrative și sociale, de interes.