Duminică, 19 iulie 2020, credincioșii Parohiei ,,Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din cartierul Dâmbul Rotund, municipiul Cluj-Napoca, au primit binecuvântarea Preasfințitului Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului.
De la ora 18:00, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a oficiat slujba Vecerniei cu Litie și le-a adresat celor prezenți un cuvânt de învățătură.
La finalul slujbei, ierarhul a sfințit crucea care va fi așezată pe cupola bisericii și celelalte cruci de pe turlele secundare. Lucrările de renovare și realibitarea a acoperișului sfântului lăcaș au fost demarate în data de 2 iunie 2020, în prezența și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, ca urmare a autorizării lucrărilor de reparații capitale de către Primăria municipiului Cluj-Napoca.
Cu prilejul acestui eveniment religios, interpreta de muzică populară Maria Mihai a susținut un recital de pricesne.
„Vizita, slujirea și binecuvântarea arhierească a Preasfințitului Părinte Benedict Bistrițeanul, cu ocazia sfințirii crucilor bisericii noastre, ne-au oferit bucuria unui mare praznic. La frumusețea sărbătoririi a contat implicarea Consiliului Parohial, a Comitetului Parohial, a Grupului de Tineret, a tinerilor teologi care au cântat la strană, precum și recitalul de pricesne susținut de îndrăgita interpretă Maria Mihali, fapt pentru care le mulțumim, cu recunoștință, tuturor. Costumele populare, îmbrăcate și de această dată de cei prezenți, au creat atmosfera unei zile deja specifice comunității dreptmăritoare din Dâmbul Rotund”, a spus parohul bisericii, preotul Alexandru Ciui, care este și protoiereul Protopopiatului Cluj II.
Biserica Parohiei Ortodoxe ,,Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, situata pe strada Corneliu Coposu, nr. 34, din cartierul clujean Dâmbul Rotund, a fost edificată începând cu anul 1938, sub îndrumarea și la inițiativa preotului Gavril Relea. Din cauza vitregiilor vremii, biserica a fost construită pe durata mai multor decenii, lucrările finalizându-se abia în anul 1970, fiind sfințită în data de 14 august a aceluiași an, de către vrednicul de pomenire Arhiepiscopul Teofil Herineanu.
Comunitatea este pastorită de preotul paroh Alexandru-Constantin Ciui, protopopul de Cluj II, si de preotul slujitor Vasile-Mihai Pop.
Mai multe fotografii AICI
Foto credit: facebook / Parohia Dâmbul Rotund