PS Macarie a participat la zilele hramului Parohiei clujene „Adormirea Maicii Domnului”

aug. 14, 2023 | Actualitate

Episcopul ortodox român al Europei Nord a oficiat Duminică, 13 August 2023, Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Cluj-Napoca. Răspunsurile la strană au fost date de cunoscutul bariton Alexandru Chiriac, membru în Corala Armonia din Constanța și solist al Operei din Brașov. PS Macarie i-a acordat cu acest prilej, Pr. Protopop Alexandru Ciui, distincția „Crucea Nordului”.

Parohia „Adormirea Maicii Domnului” din cartierul clujean Mănăștur, păstorită de Pr. Dan Hognogi își va sărbători marți, 15 august 2023, hramul.

Duminică, 13 august, în mijlocul numeroșilor credincioși s-a aflat Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord care a săvârșit Sfânta Liturghie, fiind înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Din sobor au făcut parte între alții Pr. Protopop Alexandru Ciui. Acesta a primit din partea PS Macarie „Crucea Nordului”, cea mai înaltă distincţie conferită clericilor care s-au evidențiat printr-o activitate excepțională în promovarea valorilor creștine și în slujirea pastoral – misionară, cultural – educațională și social – filantropică. Distincția a fost instituită în anul 2009 de către Episcopul Macarie. Gramata care însoţeşte distincţia se fundamentează pe cuvintele Sfântului Apostol Pavel: „Aducându-ne aminte de lucrarea credinței voastre și de osteneala iubirii și de străduința nădejdii voastre în Domnul nostru Iisus Hristos”.

A făcut parte din soborul de preoți slujitori și Pr. Liviu Vidican Manci, directorul Colegiului Ortodox „Nicolae Colan” din Cluj-Napoca și cadru didactic la Facultatea de Teologie Ortodoxă, la catedra de Omiletică.

PS Macarie a adresat un cuvânt de învățătură în acord cu Evanghelia rânduită, cea care relatează vindecarea lunaticului.

Printre invitați s-a aflat și Alexandru Chiriac, membru în Corala Armonia din Constanța, care a dat răspunsurile liturgice. Baritonul Alexandru Chiriac este solist al Operei din Brașov din toamna anului 2021.

Câștigător al premiului 1 la mai multe concursuri din țară si străinătate, precum și al Marelui Premiu la Festivalul „Crizantema de Aur”, Târgoviște, în 2013, baritonul Alexandru Chiriac este considerat de către criticii de muzică drept o tânără speranță, posesorul uneia dintre cele mai frumoase și expresive glasuri.

De asemenea, Alexandru Chiriac este câștigător și altor trei premii speciale, printre care și cel pentru „Cea mai bună voce verdiană”, al Premiului I la prima ediție a Concursului Internațional de Canto „L’assoluta Virginia Zeani”, Târgu Mureș – 2017, al Premiului I la cea de-a VII-a ediție a Concursului „Vox Artis”, Sibiu – 2015, al Premiului I la Concursul Național de Interpretare a Liedului „Ionel Perlea”, Slobozia – 2015. Activitatea sa artistică s-a desfășurat pe scene din România, Austria, Germania, Italia, Rusia, Spania, S.U.A, iar repertoriul baritonului cuprinde arii din opere celebre, compuse de G. Puccini, G. Bizet, G. Verdi sau G. Donizetti.

La final, Pr. Protopop Dan Hognogi, în calitate de paroh, a adresat îndătinatele mulțumiri tuturor invitaților, precum și credincioșilor care s-au implicat la buna organizare și desfășurare a evenimentelor dedicate hramului.  Zilele hramului Parohiei „Adormirea Maicii Domnului” se vor încheia marți, 15 august 2023, cu Sfânta Liturghie oficiată, de la ora 09.30, de Arhimandritul Andrei Coroian, vicarul administrativ al Episcopiei Devei și Hunedoarei.

Pr. Marius Cristian FOCȘANU

Ultimele articole