Vecernia plecării genunchilor și Procesiunea de Rusalii, la Cluj-Napoca

iun. 12, 2022 | Actualitate

Mii de credincioși clujeni au participat în Duminica Cincizecimii, 12 iunie 2022, la tradiționala Procesiunea de Rusalii, organizată în centrul municipiului Cluj-Napoca. Manifestarea, organizată pentru prima dată în anul 2011, cu binecuvântarea și la iniţiativa Înaltpreasfinţitului Părinte Andrei, continuă o veche tradiţie din Ardeal ce are în centrul ei rugăciunea pentru roadele pământului şi pentru mediul înconjurător, la sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt.

Reluată după doi ani de pauză din cauza pandemiei, manifestarea a debutat la ora 17:00, în faţa Catedralei Mitropolitane, unde Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, și Preasfințitul Părinte Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Clujului, înconjurați de un sobor de clerici, au oficiat Vecernia plecării genunchilor, la care au luat parte, pe lângă numeroșii credincioși, preoții din Cluj-Napoca și cei din împrejurimi. De asemenea, au fost prezenți profesorii, studenții și elevii de la cele două instituții de învățământ teologic din oraș, tinerii din asociațiile de tineret, dar și părinți cu copii, mulți îmbrăcați în straie populare.

Momentul central al acestei slujbe l-a constituit citirea celor şapte rugăciuni, toate în legătură cu sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh. Ele invocă ajutorul Sfintei Treimi, amintind de cele șapte daruri ale Sfântului Duh, care s-a pogorât în ziua Cincizecimii. Datorită faptului că cele șapte rugăciuni se citesc stând în genunchi, slujba aceasta se mai numește și „Vecernia plecării genunchilor”.

Răspunsurile la strană au fost date de corul bărbătesc al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, dirijat de pr. prof. univ. dr. Vasile Stanciu, directorul Școlii Doctorale „Isidor Todoran”.

La finalul slujbei, Părintele Mitropolit Andrei a adresat un cuvânt de învățătură mulțimii adunate în Piața Avram Iancu, vorbindu-le despre „Darurile Duhului Sfânt” și despre importanța sărbătorii Rusaliilor, subliniind totodată și modul frumos cum era sărbătorit odinioară acest mare praznic în satul tradițional.

Procesiunea

Apoi, de la ora 18:00, procesiunea propriu-zisă a pornit din faţa Catedralei pe următorul traseu: Piaţa Avram Iancu – B-dul 21 Decembrie 1989 – Piaţa Unirii (prin spatele Bisericii Sfântul Mihail) – B-dul Eroilor – Piaţa Avram Iancu, după care s-a revenit în faţa Catedralei.

Procesiunea a avut în frunte toaca, crucea, ripidele și icoana, urmate de soborul clericilor, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Andrei și Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, elevii, studenţii şi credincioşii. Pe parcursul traseului s-a cântat troparul Rusaliilor și mai multe pricesne, s-au facut opriri în fața lăcașurilor de cult întâlnite pe traseu și au fost rostite ectenii speciale.

După încheierea procesiunii, în faţa Catedralei Mitropolitane, au fost binecuvântate spicele de grâu şi au fost rostite rugăciuni pentru natură.

Evenimentul s-a încheiat cu un cuvânt de mulțumire adresat de Părintele Mitropolit Andrei tuturor celor care s-au implicat și anul acesta în organizarea procesiunii, precum și tuturor credincioșilor prezenți.

Pentru buna desfăşurare a procesiunii, Primăria şi Poliţia au luat măsuri de restricţionare a traficului în zona centrală a municipiului Cluj-Napoca, iar efective de jandarmi au asigurat liniştea desfăşurării acestei manifestări religioase.

„Evenimentul și-a propus să îi aducă împreună în rugăciune pe ierarhii, preoţii şi credincioşii ortodocși clujeni, la marele praznic al Cincizecimii, care reactualizează evenimentul pogorârii Duhului Sfânt, actul mântuitor prin care ia ființă Biserica în chip văzut, ca realitate istorică concretă, ca anticipare a Împărăției viitoare a lui Dumnezeu”, a spus consilierul Arhiepiscopiei Clujului, preotul Cornel Coprean.

Mai multe fotografii AICI

Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Ultimele articole